Eugen Trică : ”Trebuie să rămânem în prima ligă, avem tradiție”

FCU Craiova a câștigat, pe teren propriu, în fața celor de la Universitatea Cluj, scor 3-2, într-un meci din cadrul etapei a 7-a din play-out-ul SuperLigii.

Golurile din această partidă au fost marcate de William Baeten (minutele 25 și 55) și Vladislav Blănuță (minutul 76) pentru olteni, respectiv Robert Silaghi (minutul 16) și Federico Anselmo (minutul 74) pentru ”Șepcile Roșii”.

În urma acestui rezultat, FCU Craiova se află pe locul al 13-lea în SuperLigă (de baraj), cu 22 de puncte. De partea cealaltă, Universitatea Cluj ocupă poziția a 10-a, cu 29 de puncte.

Eugen Trică: ”Să nu ne îmbătăm cu apă rece, am câștigat doar prima finală”

”Vreau să le mulțumesc suporterilor, care ne-au susținut. Băieții au jucat foarte bine azi. Până acum ne-a lipsit acea determinare, astăzi am arătat-o. Am fost foarte bine psihic azi.

Să nu ne îmbărăm cu apă rece, am câștigat doar prima finală. O să le dăm băieților două zile libere. Acea determinare face diferența într-un meci de fotbal. Trebuie să jucăm la fel cum am făcut-o azi, ca să ne fie bine tuturor.

Cam așa trebuie să abordăm cele două meciuri rămase, cu aceeași determinare. Se joacă până la ultima etapă salvarea de la retrogradare. Diferența o va face atitudinea. Jucătorii trebuie să dea 200% pentru a rămâne în prima ligă, a spus Trică, la flash-interviu.

Eugen Trică: ”FCU Craiova trebuie să rămână în prima ligă, are suporteri, are tradiție” 

”Echipa asta trebuie să rămână în prima ligă, are suporteri, are tradiție. Săptămâna viitoare trebuie să ne antrenăm foarte bine pentru că întâlnim o echipă puternică, UTA Arad”, a mai spus Trică.

Pentru a fi la curent cu toate stirile,urmariti,apreciati
pagina (LIKE) JURNALUL DE CALAFAT si automat toate noutatile din jurnal le puteti citi pe Facebook !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu