Dolj : Politistii de la rutiera in actiune


În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj au continuat acţiunile pentru siguranţa traficului rutier şi prevenirea accidentelor de circulaţie.

 

În cadrul acţiunilor au fost legitimate peste 300 de persoane, fiind controlate și aproximativ 200 de autovehicule.

 

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 163 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 40.000 de lei, dintre acestea 39 de sancţiuni fiind pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

 

Totodată, au fost reținute 23 de permise de conducere şi retrase 3 certificate de înmatriculere.

 

 

Depistaţi în trafic, în timp ce conduceau vehicule, deşi aveau acest drept suspendat

 

Ieri, 14 mai, poliştii Secţiei 4 Poliţie Rurală Coşoveni au depistat un bărbat de 57 de ani, din Apele Vii, în timp ce conducea un autoturism pe DN6, în comuna Leu, deşi avea dreptul de a conduce vehicule suspendat.

 

De asemenea, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Craiova au depistat pe Bulevardul Nicolae Romanescu, din Craiova, un tânăr de 24 de ani, din Băileşti, care conducea un autoturism, având dreptul de a conduce vehicule suspendat.

 

În cauză, poliţiştii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis.

 

 

Depistat de poliţişti în timp ce conducea un autoturism deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice

 

Noaptea trecută, polițiștii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Craiova au oprit pentru control, pe Bulevardul  Dacia, din Craiova, un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat de 32 ani, din localitate.

 

Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o concentrație de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice ori a altor substanțe.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu