Trei persoane rănite, după ce o maşină a intrat într-un şanţ


Trei persoane au fost rănite, duminică, după ce un autoturism a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un șanț din comuna Țițești, sat Valea Stânii, judeţul Argeş.

Au intervenit pompierii de la Detașamentul Mioveni cu o autospecială pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor și cu o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.

„În urma accidentului au rezultat trei victime, acestea fiind preluate și transportate la spital de către paramedicii SMURD și un echipaj SAJ sosit în sprijin.

Echipajul SMURD a preluat o femeie în vârstă de aproximativ 65 de ani, care prezenta o fractură la membrul inferior stâng și acuză dureri în zona cervicală, lombară și toracică”, transmite ISU Argeş.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii