Meci amical : Dunărea Calafat-FCU Craiova 0-5


FCU 1948 s-a deplasat sâmbătă la Calafat, acolo unde a fost invitată la inagurarea bazei sportive "Prof. Ghiță Iovan Valentin", ocazie cu care s-a disputat și un meci amical cu Dunărea Calafat. Partida nu a avut niciun fel de istoric, diferența de valoare fiind clar în favoarea lui FCU.

Însă, suporterii lui FCU 1948 așteptau cu mare interes debutul lui Mihai Răduț, iar acesta pare să fie clar un câștig la mijlocul terenului pentru Știința. Deși Bauza este greu de înlocuit, totuși Răduț pare că poate să aducă un mare plus pe faza de construcție a „juveților" în acest campionat de Liga 2.

 

Cum gazdele nu treceau mai deloc de mijlocul terenului, FCU avea ocazie după ocazie prin Sidibe, Abbey și Răduț. De astfel, Sidibe a și deschis scorul în min 28, după o lansare excelentă a lui Abbey, cel care pare că și el la rândul său începe să se impună în primul "11" al Științei. Din minutul 30, Croitoru decide să facă mai multe schimbări, iar in min 32, Răduț, rămas pe teren înscrie golul doi al Științei.

 Iar câteva minute mai târziu, Raicea, cel care îi luase locul în avanposturi lui Bălan, din poziția de 9 fals, înscrie golul trei al lui FCU. După pauză, Croitoru bagă pe teren aproape toți juniorii, Bălașa fiind și el așteptat să fie văzut la lucru de către fanii Științei. Cu un fizic impunător, 1.96 m, fundașul central al leilor din Bănie a avut un joc exact, însa trebuie ținut cont și de valoarea adversarului întâlnit.

FCU a mai marcat în repriza a doua de două ori prin Mario Ilie, min 63 și Blidar, min 71. În mintulul 68 Ghindovean a ratat o lovitură de la 11 metri. În acest meci nu au jucat deloc atacantul central Ndione, 1.92 m, și Camara, 1.90 m, aceștia venind în Bănie abia vineri. Știința a mai pregătit și alte suprize la transferuri, iar de săptămâna viitoare Croitoru va avea la dispoziție pe toți jucătorii care în mod sigur vor aduce un plus de valoare la FCU.

 

FCU Craiova

Primul "11" Sandu-Negru, Kvakic, Lumbu, Dragu- Pop- Sidibe, C. Albu, Răduț, Abbey-Bălan

Au mai jucat: Firulescu, Crăciun, Manea, Idris, Ciobotaru, Mario Ilie, Raicea, Bălașa. Bioșan. Ghindovean, Blidar

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii