În noaptea de 28/29 septembrie , în intervalul orar 21:00 – 01:00, în municipiul Calafat și pe raza secțiilor rurale arondate a fost organizată o acțiune tip „Razie”, cu efective mărite, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea, combaterea faptelor antisociale și a traficului și consumului de substanțe psihoactive.
În cadrul acțiunii , au fost angrenați polițiști din cadrul
structurilor de ordine publică, poliție rutieră, criminalistică,
investigații criminale, investigarea criminalității economice, luptători
ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, un echipaj canin pentru
intervenție specifică, dar si jandarmi din cadrul Inspectoratului de
Jandarmi Județean Dolj și Grupării de Jandarmi Mobile Craiova. Acțiunea a
vizat prevenirea și combaterea oricăror fapte cu violenţă pe stradă, în
baruri și în zona societăților cu profil de săli de jocuri de noroc și
pariuri sportive, precum și depistarea participanților la traficul
rutier care încalcă normele legale privind circulația pe drumurile
publice.
Au apărut şi rezultatele
În cadrul activităților desfășurate, au fost verificate și legitimate aproximativ 85 de persoane, fiind verificate și controlate 9 societăți comerciale, dar și 52 de autovehicule. Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 12.000 de lei, dintre care 9 pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, patru pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare. “Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, în întreg județul, iar scopul acestora nu este acela de a aplica sancțiuni, ci de a preveni orice eveniment negativ, în vederea asigurării unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică pentru toți cetățenii”, a precizat Andreea Mateescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj .
Sursa- Cuvantul Libertatii
0 Comentarii