Poştaşii ar urma să poată încasa datoriile către stat ale unor persoane și firme


Poştaşii vor putea încasa datoriile la stat ale contribuabililor care beneficiază de facilităţile ordonanţei privind amnistia fiscală, potrivit unui proiect publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor.

Astfel, Companiei Naţionale Poşta Română i se încredinţează, pe bază de convenţie încheiată cu ANAF, serviciile de tipărire şi comunicare, cu confirmare de primire, a documentelor necesare accesării facilităţilor fiscale prevăzute în ordonanţă.

În plus, Poşta Română va putea încasa la domiciliul fiscal al contribuabilului sau la oficiul poştal sumele aferente obligaţiilor bugetare ce trebuie achitate, în numerar sau prin card bancar.

Ordonanţa aministiei fiscale prevede ştergerea dobânzilor şi a penalităţilor pentru persoanele fizice şi firmele care îşi achită datoria principală până pe 25 noiembrie, dar şi bonificaţii pentru cei care sunt cu taxele la zi.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii